Infecțiile genitale 2018-08-05T13:18:44+00:00

Epidemiologie

Vulvovaginita fungică (micoza vulvovaginală, colpita micotică) este o infecţie comună a vaginului şi vulvei determinată de diferite specii de fungi.

Epidemiologia acestei infecţii este dublă, sexuală şi extrasexuală din tubul digestiv, existând argumente pro şi contra încadrării lor în categoria bolilor cu transmitere sexuală. În timpul sarcinii, incidenţa vulvovaginitei micotice este de aproximativ 30%.

Etiologie

Marea majoritate a infecţiilor fungice sunt determinate de Candida albicans, în ultimii ani constatându-se o creştere importantă a infecţiilor determinate de speciile non-albicans.

Proliferarea fungică este favorizată de: tratamentul cu antibiotice, corticoizi, citostatice, anticoncepţionale, sarcină, diabet zaharat, obezitate, stări de imunosupresie, utilizarea de lenjerie din materiale sintetice, duşuri intravaginale.

Manifestări clinice

Simptomatologia infecţiei fungice este reprezentată de:

leucoree densă, abundentă, albicioasă, brânzoasă, aderentă de mucoasă, de obicei fără miros.

prurit vulvar intens, tenace, care în timp se însoţeşte de senzaţia de arsură

dispareunie la intromisiune

disurie

La examenul local se constată:

congestia vulvei şi a vaginului, cu depozite alb-brânzoase aderente,

escoriaţii şi ulceraţii liniare, puţin adânci, la nivelul labiilor şi în porţiunea posterioară a introitului vaginal

uneori pot apărea discrete papule în jurul ariilor eritematoase.

Nu există întotdeauna o corelaţie între intensitatea simptomelor şi examenul obiectiv. În special în formele cronice acuzele sunt mult diminuate sau pot lipsi.

Explorări paraclinice

Identificarea sporilor sau miceliilor se poate face prin examinarea preparatului nativ prelucrat cu soluţie de KOH 10-20% sau prin frotiuri colorate cu albastru de metilen, Gram sau Giemsa. Izolarea tulpinilor de Candida prin însămânţarea pe medii de cultură (Sabouraud, Nickerson) este de obicei rezervată pacientelor simptomatice la care examenul nativ este negativ.

Tratament

Tratamentul topic constă în administrarea preparatelor pe bază de imidazol (clotrimazol, miconazol, econazol, fenticonazol, ketoconazol) timp de 7-14 zile seara la culcare sau a formulelor retard, în priză unică.

Preparatele cu administrare orală, incluzând fluconazolul, ketoconazolul şi itraconazolul sunt, de asemenea, eficiente, multe paciente preferând doza unică administrată oral (fluconazol 150 mg).

În cazul formelor recurente se recomandă administrarea iniţială a unui preparat per os timp de 14 zile, urmat de o terapie de întreţinere de cel puţin 6 luni.

Epidemiologie

Deşi reprezintă cea mai frecventă cauză de leucoree la femeie în perioada fertilă, prevalenţa acestei afecţiuni nu este pe deplin cunoscută, studiile clinice raportând o incidenţă de 12-61% în populaţia generală şi de 10-30% la gravide.

Deşi nu este considerată o infecţie transmisă pe cale sexuală, vaginoza bacteriană are profilul epidemiologie al unei boli cu transmitere sexuală.

Etiologie

Vaginoza bacteriană reprezintă un dezechilibru complex al florei vaginale normale. Flora vaginală normală în care predomină speciile de lactobacili, producătoare de acid lactic, cu rol protector al ecosistemului vaginal, este înlocuită cu o floră vaginală mixtă.

Această floră este reprezentată în special de Gardnerella vaginalis.

Factorii de risc implicaţi în apariţia vaginozei bacteriene sunt reprezentaţi de utilizarea dispozitivului contraceptiv intrauterin, duşurile intravaginale frecvente, contactele sexuale frecvente şi partenerii sexuali multipli, sexul oral şi în timpul menstruaţiei, fumatul.

Manifestări clinice

Simptomatologia este dominată de mirosul vaginal neplăcut, ”de peşte”, perceput frecvent după un contact sexual, leucoree alb-cenuşie, apoasă, aerată, neiritantă, nepruriginoasă, aderentă de pereţii vaginali şi disurie.

Explorări paraclinice

Examenul microscopic nativ este caracterizat de prezenţa celulelor epiteliale cu aspect granular, clue cells, iar testul olfactiv cu KOH 10% determină apariţia unui miros înţepător “de pește” determinat de vaporizarea aminelor volatile. pH-ul secreţiei vaginale este alcalin.

Tratament

Terapia de elecţie este reprezentată de folosirea metronidazolului per os 500 mg de 2 ori pe zi, 7 zile sau a clindamicinei 300 mg, de două ori pe zi, 7 zile.

Epidemiologie

Trichomoniaza este o infecţie parazitară, foarte contagioasă, reprezentând una dintre cele mai frecvente patologii cu transmitere sexuală, transmiterea extrasexuală fiind excepţională.

Etiologie

Trichomonas vaginalis este un protozoar anaerob, flagelat şi mobil, adaptat vieţii în tractul genital şi urinar inferior. Dezvoltarea sa este favorizată de prezenţa unui pH vaginal alcalin.

Manifestări clinice

Simptomatologia este dominată de prezenţa unei leucorei abundente, spumoase, cenuşie sau verzuie, cu miros neplăcut, însoţită de prurit intens şi arsuri vulvo-vaginale, cu dispareunie şi disurie.

Parazitul poate ascensiona la nivelul colului uterin cu dezvoltarea colpitei trichomoniazice (cervix “zmeuriu”).

Explorări paraclinice

Trichomonas vaginalis poate fi identificat prin examinarea microscopică directă a conţinutului vaginal, prin frotiuri colorate May-Grünwald-Giemsa, însămânţare pe medii de cultură sau teste imunologice.

Tratament

Regimul standard constă în administrarea de derivaţi de nitroimidazol (metronidazol, tinidazol) 2g în doză unică, tratându-se şi partenerii sexuali.

Epidemiologie

Este o afecţiune cronică, de obicei latentă, moderat contagioasă, a cărei incidenţă este în scădere în majoritatea ţărilor dezvoltate. În funcţie de stadiul bolii, sifilisul este clasificat în primar, secundar, latent, terţiar şi congenital.

Etiologie

Agentul etiologic este Treponema pallidum, transmiterea infecţiilor realizându-se predominant pe cale sexuală şi transplacentar.

Sifilisul primar apare ca o leziune genitală, în timp ce sifilisul secundar şi cel terţiar sunt forme diseminate ale bolii.

Manifestări clinice

Leziunea primară, şancrul dur, este frecvent localizată la nivelul vulvei, vaginului sau cervixului.

Şancrul extragenital poate apărea în regiunea anală, orofaringe, pleoape, mameloane sau degete.

Iniţial apare o maculă, apoi o papulă ce se erodează rapid şi se transformă într-o ulceraţie relativ mică, ovalară, nedureroasă, bine delimitată, cu margini netede şi indurate, acompaniată de adenopatie inghinală uni- sau bilaterală.

Explorări paraclinice

Examinarea exsudatului seros de la nivelul ulceraţiei la microscopul cu câmp întunecat sau prin imunofluorescenţă directă permit evidenţierea Treponemei.

Testele serologice pot fi nespecifice, utilizate ca metode de screening (ex. VDRL) sau specifice (ex. testul de imunofluorescenţă indirectă) cu specificitate înaltă, dar cu accesibilitate redusă.

Tratament

Penicilina, mai ales forma retard, rămâne antibioticul de elecţie pentru toate stadiile bolii, vindecând leziunea locală şi prevenind sechelele tardive. Dozajul şi durata tratamentului depind de stadiul şi manifestările clinice ale bolii.

Epidemiologie

Boala  inflamatorie  pelvină  BIP)  este  un sindrom  clinic determinat  de infecţia  şi inflamaţia tractului genital superior, incluzând uterul, salpingele, ovarul şi structurile adiacente pelvine.

Marea majoritate a cazurilor de BIP apar ca rezultat al ascensionării pe cale canaliculară a microorganismelor din tractul genital inferior, de cele mai multe ori având o etiologie polimicrobiană. Aceste microorganisme aparţin microflorei vaginale sau, cel mai frecvent, sunt germeni care se transmit pe cale sexuală.

BIP nelegată de o boală cu transmitere sexuală apare după anumite manevre ginecologice, efectuate în scop terapeutic sau explorator: inserţia dispozitivelor intrauterine, histerosalpingografie, chiuretaj uterin.

Etiologie

Cei mai importanţi agenţi patogeni implicaţi în etiologia BIP sunt Chlamydia trachomatis şi Neisseria gonorrhoeae, ceea ce reflectă prevalenţa crescută a acestora în populaţia generală, la care se adauga şi microorganismele asociate cu vaginoza bacteriană.

Manifestări clinice

În formele acute simptomatologia este zgomotoasă, fiind dominată de durerea pelvină care se asociază sau nu cu stare febrilă.

Formele subacute şi cronice se manifestă prin simptomatologie trenantă, dominată de durerea pelvină sau, dimpotrivă, evoluează asimptomatic o perioadă îndelungată, manifestându-se direct prin apariţia complicaţiilor (infertilitate, sarcină extrauterină, durere pelvină cronică).

Explorări paraclinice

Evaluarea serologică a inflamaţiei prin determinarea valorilor protinei C reactive, a VSH-ului şi leucocitozei, precum şi evidenţierea leucocitozei în secreţia vaginală au o specificitate redusă. Culturile cervicale pot fi pozitive pentru Chlamydia şi gonococ.

Ecografia endovaginală poate evidenţia prezenţa unui hidro-/piosalpinx, a fluidului intraperitoneal sau a abceselor tubo-ovariene.

Laparoscopia reprezintă standardul de aur, permiţând diagnosticul când acesta este incert, stabilirea gradului de severitate a bolii, precum şi efectuarea unor manevre terapeutice: recoltarea conţinutului trompelor şi a exsudatului peritoneal, drenajul abceselor tubo-ovariene, liza aderenţelor.

Tratament

Obiectivele principale ale tratamentului sunt reprezentate de controlul procesului infecţios, cu eradicarea focarelor de infecţie, ameliorarea simptomatologiei şi prevenirea complicaţiilor pe termen lung.

Tratamentul medicamentos se bazează în primul rând pe antibioterapie, pe plan secund aflându-se analgezicele şi antiinflamatoarele, fiind adaptat stadiilor bolii. Antibioterapia este demarată pe criterii empirice, având ca obiectiv acoperirea unui spectru bac- terian larg, care să includă Neisseria gonorheae, Chlamydia trachomatis, mycoplasmele genitale sau flora bacteriană endogenă implicată în vaginozele bacteriene.

În cazul tratamentului ambulator un regim antimicrobian recomandat este reprezentat de administrarea unei cefalosporine de generaţia a III-a în doză unică urmată de doxiciclină 100 mg de două ori/zi şi metronidazol 500 mg de două ori/zi, per os, timp de 14 zile. Pentru cazurile spitalizate tratamentul este administrat parenteral după aceleaşi principii terapeutice.

Tratamentul chirurgical este rezervat formelor complicate cu peritonită generalizată, formaţiunilor anexiale voluminoase persistente după tratamentul antibiotic şi formelor de BIP ce nu răspund la tratamentul medicamentos.

No No